Cautăm Sales Representative comunicativ, pragmatic și riguros, pasionat de proiecte sustenabile
CAUTĂM SALES REPRESENTATIVE COMUNICATIV, PRAGMATIC ȘI RIGUROS, PASIONAT DE PROIECTE SUSTENABILE
Am făcut multe în ultimii ani, iar acum avem nevoie de întăriri în echipă.
Vrem să ne mărim echipa cu doi reprezentanți de vânzări.
Sales Representative
Oraș: Cluj-Napoca
Roluri disponibile: 2
Ești tu omul pe care îl căutăm? Iată profilul candidatului
Căutăm un reprezentant de vânzări care să se adreseze clienților din zona comercial, industrial, instituții publice.
Concret, domeniile în care noi vrem acum să creștem vânzările sunt:
- Facility management – dorim să extindem portofoliul de clădiri pe care să le administrăm, fie că ele sunt clădiri de birouri, spații comerciale, industriale, sau instituții publice
- Green solutions – dorim să extindem portofoliul de clădiri pretabile soluțiilor verzi.
Care sunt sarcinile care îți revin dacă vei ocupa rolul de Sales Representative
Ar conta să știi de la început că noi vrem să abordăm vânzările în mod organizat și metodic.
Iată sarcinile:
- Identifici clienții, stabilești vizite și prezinți serviciile companiei ca să închei noi colaborări
- Realizezi procese complete de ofertare și vânzare în acord cu target-ul și sistemul de vânzări pe care compania îl are
- Faci follow-up cu noii clienți, în faza de demarare a contractului
- Urmărești și analizezi concurența și tendințele de cumpărare în piața de profil
- Reprezinți compania la diverse evenimente organizate
Programul este full-time și include orele de birou și deplasările de sediile clienților.
Despre noi
Noi, SIMACEK Facility Services, suntem o companie specializată în servicii integrate de Facility Management și Amenajare spații verzi. Hai să-ți arătăm serviciile pe care le oferim:
- servicii integrate de curățenie
- amenajare și mentenanță de spații verzi
- mentenanță tehnică
- pază
Care sunt criteriile pe care ne-am dori să le ai
Există un set minim de cerințe pe care am vrea să le deții înainte de o primă discuție.
- ai studii superioare- nivel licență
- ai minimum 3-5 ani de experiență de vânzări în industrii cu ciclu lung de vânzare precum prestări servicii Facility management, construcții
- cunoști condițiile pe care trebuie să le îndeplinești și demersurile pe care să le parcurgi ca să poți participa la o licitație de profil.
- știi să folosești soft CRM
- permis de conducere Categoria B
- cunoștințele din domeniul Facility Management reprezintă un avantaj.
Ce îți oferim
- o schemă de venit compusă din salariu fix și bonusuri pentru atingerea obictivelor pe care le stabilim;
- mașină de serviciu;
- asigurare medicală;
- o echipă construită după principii sănătoase ce oferă suport și ghidare;
- dezvoltare personală și profesională – ținem mult ca oamenii noștri să evolueze și investim în creșterea echipelor. Asigurăm traininguri, consiliere și ne dorim ca în fiecare zi colegii noștri să fie mai buni;
- un sediu foarte bine pus la punct în care îți va face plăcere să lucrezi atunci când nu ești pe teren, ci la birou.
Intră cu noi în legătură
Ține cont că avem două locuri disponibile cu aceleași specificații.
Iată cu cine poți să intri în legătură ca să trimiți CV-ul tău:
Bianca Alb, recruiter
E-mail: b.alb@simacek.ro
Telefon: 0724 065 989
Pentru verde e mereu loc. Cum poți integra în viața ta panourile cu iederă naturală Greenstant
PENTRU VERDE E MEREU LOC. CUM POȚI INTEGRA ÎN VIAȚA TA PANOURILE CU IEDERĂ NATURALĂ GREENSTANT
Vrem să-ți vorbim azi despre unul dintre proiectele verzi SIMACEK în care avem mare încredere. E vorba despre panourile de iederă naturală Greenstant. Lansate pe piața din România în anul 2021, aceste soluții rapide și eficiente de înverzire devin din ce în ce mai răspândite atât la firme, cât și în curțile individuale.
Conceptul unic pe care l-am dezvoltat noi, cei de la SIMACEK, răspunde la nevoile de revitalizare a spațiilor urbane. Panourile sunt o soluție rapidă, calitativă și asigură o zonă verde tot anul.
Iată care sunt, din punctul nostru de vedere, principalele 5 caracteristici ale panourilor naturale din iederă Greenstant:
- Sunt durabile. Întreținute corect (și cu efort minim), te asiguri că ai timp de minim 20 de ani curtea verde și îngrijită.
- Sunt o soluție foarte bună (simplă) ca să delimitezi sau să maschezi o zonă mai puțin estetică.
- Se pot instala absolut oriunde: în sol sau în jardinieră; sub formă de paravan viu sau gard viu de iederă naturală.
- Sunt extrem de ușor de întreținut și de montat.
- Ai o zonă verde tot anul.
Am mai adăuga două beneficii extra: primești 5 ani de garanție structurală și ai 2 luni de garanție de returnare.
Mai multe informații despre panourile noastre mereu verzi găsești pe site-ul https://www.greenstant.ro/.
Iar dacă ți-am trezit curiozitatea și ai întrebări, nelămuriri sau ești deja interesat să-ți înfrumusețezi și să-ți înverzești viața, scrie-ne, iar noi îți răspundem în maxim 24 de ore.
Cum am lucrat la proiectul de reabilitare a malurilor Someșului din Cluj-Napoca: de la concept, la soluții
CUM AM LUCRAT LA PROIECTUL DE REABILITARE A MALURILOR SOMEȘULUI DIN CLUJ-NAPOCA: DE LA CONCEPT, LA SOLUȚII
Suntem extrem de bucuroși că am încheiat cu bine unul dintre cele mai ambițioase proiecte în care ne-am implicat în ultimii doi ani: reabilitarea malurilor Someșului din Cluj.
Prin acest proiect, am amenajat și revitalizat această zonă atât de importantă pentru oraș.
Proiectul „Rethinking Someș” reprezintă o transformare semnificativă a peisajului urban și redefinește modul în care clujenii utilizează spațiul adiacent râului Someș. Deseori ne-am gândit cât potențial stă în această zonă, iar acum am avut ocazia să punem acest potențial în valoare.
Compania noastră, SIMACEK, în calitate de executant, a adus o abordare inovatoare și sustenabilă axată pe reconectarea cu natura, cu râul, cu spațiile verzi.
Conceptul proiectului: “Reîntoarcerea orașului cu fața la râu”
Ne-am dorit să aducem oamenii mai aproape de natură, așadar colegii noștri de la SIMACEK nu doar au amenajat spații verzi, ci au gândit soluții care să faciliteze accesul clujenilor la râul Someș. Am realizat și alte zone verzi noi, ideale pentru recreere și care să fie în armonie cu mediul înconjurător.
În acest scop, am plantat peste 900 de arbori, peste 1.800 de plante perene, peste 26.000 de arbuști și plante acvatice și au fost semănate peste 75.000 mp de pajiște. Sporirea vegetației contribuie atât la crearea unui ecosistem sănătos și benefic pentru locuitori, cât și la îmbunătățirea estetică a zonei.
De asemenea, modernizarea malurilor Someșului contribuie la creșterea calității vieții comunității clujene: locuitorii se pot reuni, relaxa, bucura de un mediu urban care încurajează un stil de viață activ. Sperăm din suflet să fie cât mai des folosit acest loc ca spațiu de întâlnire.
Promovăm biodiversitatea și ecosistemul urban
Am îmbunătățit aspectului urban în această zonă prin introducerea pajiștilor perene și sezoniere, unde trăiesc multe plante și vietăți.
De asemenea, pajiștea biodiversă joacă un rol important în gestionarea apei: reduce riscul de inundații, menține nivelurile adecvate de umiditate și contribuie la fertilitatea solului. Aceste plante au capacitatea să absoarbă și să recicleze substanțele nutritive din sol și le redistribuie în ecosistem.
Apreciere la nivel european
Proiectul de reabilitare a malurilor Someșului este rezultatul unui concurs internaţional de soluţii derulat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, iar câştigătorul a fost desemnat de un juriu internaţional.
Proiectul elaborat de echipa Pràctica a fost distins cu premiul Share Building Awards și a primit aprecieri notabile în cadrul Bienalei de la Veneția. Este recunoscut ca un exemplu de bune practici la nivel european pentru efortul de regenerare a râului și transformarea acestuia într-un pilon verde al orașului.
„Rethinking Someș”, proiectul firmei spaniole Practica, este realizat de Asocierea ACI Cluj (lider) – SOCOT – SIMACEK Facility Services.
Suntem mândri că am făcut parte dintr-o echipă internațională profesionistă, cu care am lucrat extrem de bine.
Prin proiectul de reabilitare a malurilor Someșului arătăm că sustenabilitatea și conexiunea cu natura chiar pot să fie integrate în viața urbană. Ne bucurăm că putem să lăsăm o amprentă durabilă în inima orașului Cluj-Napoca.
Un nou serviciu SIMACEK: curățare și eficientizare panouri fotovoltaice
UN NOU SERVICIU SIMACEK: CURĂȚARE ȘI EFICIENTIZARE PANOURI FOTOVOLTAICE
Ne face mare bucurie să vă dăm vestea aceasta. Am lansat, deja de ceva timp, serviciul de curățare pentru eficientizarea sistemelor fotovoltaice. Nevoia e tot mai mare, iar în lipsa unei întrețineri de calitate profitul din energia solară se scurge printre degete.
Apropo, știai că…atunci când cureți regulat panourile fotovoltaice, eficiența acestora crește cu 15-70%?
Care e obiectul nostru? Eficientizarea panourilor = Maximizarea profitului
E simplu: vrem să eficientizăm producția de energie a panourilor fotovoltaice. Folosim echipamente certificate de ultimă generație, iar ceea ce facem noi prin întreținerea panourilor se traduce – pentru clienții noștri – în maximizarea profitului.
Aici intervine SIMACEK SolaRO, prima companie din țară care oferă servicii robotizate de întreținere. În plus, SIMACEK SolaRO e furnizor autorizat de tratamente și accesorii pentru panouri fotovoltaice.
Scriam mai sus că atunci când sunt curățate regulat și eficient, panourile fotovoltaice pot avea o eficiență crescută – cu 15, până la 70% mai mare. De aceea ne place să spunem că transformăm fiecare rază de soare în profituri tangibile.
Serviciile SIMACEK SolaRO sunt specializate pe eficientizarea producției de energie provenită de la panourile fotovoltaice. Acest lucru asigură obținerea potențialului maxim din investiția în energie regenerabilă.
Tehnologie de vârf pentru rentabilitate crescută
Echipamentele performante și tehnologiile avansate de curățare prelungesc durata de viață a panourilor fotovoltaice și măresc capacitatea lor de generare a energiei. Acest lucru se traduce în venituri mai mari.
Menținerea și curățarea constantă a panourilor fotovoltaice asigură producția maximă de energie și minimizează pierderile.
Economie de energie și cheltuieli mai mici
Toate serviciile și produsele sunt concepute pentru ca fiecare client să facă economie de energie și să reducă semnificativ costurile.
Soluțiile inovatoare garantează că fiecare instalație fotovoltaică funcționează la cea mai înaltă performanță și astfel transformă fiecare oră de soare în beneficii reale pentru proprietari.
Misiunea SIMACEK SolarRO este să ajute proprietarii de instalații fotovoltaice care se confruntă cu probleme în producția de energie regenerabilă cauzată de contaminările și murdăria de pe panourile fotovoltaice. Punem la dispoziție atât servicii profesionale, cât și produse specializate care asigură funcționalitatea optimă a panourilor.
În România, suntem unul dintre principalii furnizori de servicii de curățare a panourilor fotovoltaice. De asemenea, am fost primii din țară care am oferit servicii robotizate de întreținere și suntem furnizori autorizați de tratamente și accesorii pentru panouri. Avem peste 80 de ani de experiență în domeniul facility management, fiind recunoscuți pentru echipa noastră profesionistă, echipamentele de ultimă generație și calitatea serviciilor prestate la nivel național.
Dacă ești pregătit pentru un viitor mai eficient, scrie-ne în secțiunea Contact, iar noi îți trimitem o propunere personalizată: https://simaceksolaro.ro/.
Despre bani și nu numai: 3+1 beneficii ale spațiilor verzi în proiectele industriale
DESPRE BANI ȘI NU NUMAI: 3+1 BENEFICII ALE SPAȚIILOR VERZI ÎN PROIECTELE INDUSTRIALE
E una dintre temele care ne animă cel mai tare în discuțiile noastre de zi cu zi: ce facem cu verdele? Cum îl aducem mai aproape de noi, cum protejăm natura și cum o integrăm în viața noastră de zi cu zi? Nu doar în timpul liber – care e tot mai puțin – ci și în viața noastră profesională.
Poate ați observat că tot mai mulți tineri (și nu doar ei) aleg să se mute la țară, în orașe mici sau să-și construiască o casă la periferia orașului. Pe măsură ce orașele se dezvoltă din ce în ce mai mult, aglomerația și betoanele încep să pună o presiune pe noi și ne dorim tot mai tare liniște, natură, verde.
E o tendință naturală și normală, mai ales că acum, în vremurile pe care le trăim, avem tot mai puține contexte de stat în natură și tot mai multe ore le petrecem în clădiri sau în mașini. Spre deosebire de bunicii noștri, noi nu mai stăm la câmp 6-8 ore, ci stăm în trafic vreo 2-3 ore pe zi, apoi într-un birou alte 8-9 ore, refacem slalomul printre mașini spre casă, iar acasă înseamnă pentru cei mai mulți dintre noi o locuință într-un bloc de 4 sau 8 etaje.
Numai că munca la birou nu trebuie automat să fie opusă vieții în natură, iar proiectele industriale aduc, în ultima vreme, tot mai multe astfel de contexte în care natura vine aproape de angajați. Pentru binele, confortul, sănătatea și eficiența tuturor. În plus, asta se traduce și în costuri reduse pentru proprietarii acestor spații și în beneficii măsurabile.
Despre acest subiect am vorbit la finalul lunii martie la cea mai recentă ediție a conferinței SHARE Experts’ Meeting: Industrial, Logistics & Retail Architecture, dedicată specialiștilor în proiectarea spațiilor industriale. M-am bucurat să văd că specialiștii prezenți sunt extrem de deschiși unor astfel de abordări.
Au trecut mai bine de 10 ani de la primul proiect major de înverzire la o fabrică din Timișoara. De atunci și până azi am abordat în mod integrat spațiile verzi, cu rol practic și estetic. Cifrele sunt extrem de importante pentru noi.
Cum măsurăm și cum raportăm eficiența spațiilor verzi din proiectele industriale
- Măsurăm cantitatea de resturi vegetale colectate ca să evaluăm eficiența procesului de întreținere a spațiilor verzi
- Comparăm cantitatea de apă potabilă folosită și pentru a evalua economiile
- Estimăm cantitatea de CO2 captată de spațiile verzi folosind modele care arată care e impactul asupra mediului
- Monitorizăm temperatura și calitatea aerului în jurul spațiilor verzi, iar astfel vedem care e impactul asupra microclimatului
- Inventariem speciile de plante și animale găsite în spațiile verzi ca să observăm care e impactul asupra biodiversității locale.
Toate sună frumos, dar de ce ar alege managerul, CEO-ul sau proprietarul unei companii să investească (și) în spații verzi? Nu are destule pe cap? E poate, cel mai mare semn de întrebare care se ridică, atunci când vorbim despre proiecte verzi industriale.
Despre beneficii: de ce să aduci natura în proiectul tău industrial
E destul de simplu. Proiectele verzi reduc semnificativ din costurile operaționale, oferă funcționare predictibilă pe termen lung, îmbunătățesc mediul de lucru și reduc amprenta de carbon.
În fiecare proiect în care ne implicăm măsurăm eficiența, beneficiile aduse și îi pregătim pe cei care se vor ocupa de respectivul spațiu pentru ca el să fie bine întreținut pe termen lung. Mai exact, îi oferim beneficiarului informații clare legate de ce nevoi are acel spațiu în următorii 10 ani. Ce soluții optime se pot aplica și cum se poate face mentenanța astfel încât să obțină maximum de beneficiu cu minimum de costuri și de efort.
Credem că educația în acest domeniu e esențială, iar încet-încet se fac pași în acest sens. Totuși, mai e mult de lucru, iar noi suntem aici, pe baricade pentru că suntem de părere că the future is green.Dacă cauți soluții de înverzire pentru fațade, terase, acoperișuri, plante de interior, parcuri sau alte tipuri de spații verzi, trimite-ne un mesaj pe adresa de email office@simacek.ro, iar noi venim cu un plan și cu soluții potrivite pentru nevoile tale.